- Scris de Beatrice RADU
UPDATE: 23:23 - Oficial IPJ Prahova: Apelantul a fost identificat în persoana unui bărbat în vârstă de 32 de ani din municipiul Ploiești. La acest moment se află în custodia polițiștilor urmând a se lua măsura internării acestuia la o unitate medicală de specialitate. De asemenea va fi sancționat contravențional conform OUG 34/2008.
UPDATE 22:10 - După cercetările efectuate, s-a dovedit că amenințarea a fost falsă, informează Poliția Prahova.
Update 21:34 Apelantul este un bărbat în vârstă de 32 de ani aflat în evidența Secției Vest Ploiești
LATER UPDATE 21:31 - MESAJUL IPJ PRAHOVA: În această seară, în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați de către o persoană anonimă despre faptul că la o secție de poliție din municipiul Ploiești urmează sa explodeze o bombă. În baza sesizării s-a format echipă operativă care s-a deplasat la fața locului, evacuând persoanele aflate în incinta unității și asigurând zona. La acest moment s-a identificat apelantul, fiind efectuate verificări în vederea depistării acestuia și luării măsurilor legale ce se impun.