- Scris de Ioana POPA
Pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, în calendarul creștin-ortodox este consemnată sărbătoarea Sfântului Ștefan, prilej de petrecere pentru aproximativ jumătate de milion de români care-i poartă numele.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
ANPC a prezentat rezultatele primelor zile de controale derulate în cadrul Comandamentului de iarnă 2021, pe Valea Prahovei. Zeci de sancțiuni au fost aplicate din cauza mizeriei din spațiile de cazare, respectiv a condițiilor în care erau comercializate produse alimentare în magazine ale marilor retaileri.
Medicul ATI Amin Zahra, de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, crede că românii se pot considera binecuvântați dacă, în aceste vremuri dificile, nu au pe nimeni în izolare sau, mai grav, în spital, și îi îndeamnă pe oameni să se bucure de sărbătorile în familie, poate una dintre puținele părți bune ale pandemiei.
România ocupă locul al șaptelea, între țările Uniunii Europene, la producția de turtă dulce, anunță reprezentanța în țara noastră a Comisiei Europene. Cantitățile sunt, însă, mult mai mici decât cele cu care figurează, în același clasament, Germania, Olanda și Polonia.