- Scris de Ioana POPA
Reunit în ședință, miercuri după-amiază, Comitetul Județean pentru Situații de urgență a adoptat o nouă hotărâre privind trecerea în Scenariul 2 a unor școli din Ploiești.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Reunit în ședință, miercuri după-amiază, Comitetul Județean pentru Situații de urgență a adoptat o nouă hotărâre privind trecerea în Scenariul 2 a unor școli din Ploiești.
Strigăt de disperare! Medicii din București au ajuns în pragul disperării după valul de infectări și decese din ultimele zile. Colegiul Medicilor din Capitală a lansat un apel către oameni, să se informeze temeinic înainte de a-și lua deciziile și conștientizeze că sistemul medical a ajuns la limită.
Peste 300 de unități de învățământ din țară au trecut la cursuri on-line, în ultimele 24 de ore, majoritatea la decizia Consiliului de Administrație, în baza ordinului comun emis de Ministerul Educației și Ministerul Sănătății la 1 octombrie. Acesta permite suspendarea cursurilor fizice și “în situații justificate de infrastructura și resursele existente”, nu numai la confirmarea unor cazuri Covid.