- Scris de Ioana POPA
O persoană și-a pierdut viața, în noaptea de marți spre miercuri, într-un accident petrecut la km 70 al DN 1, în apropiere de Ploiești.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
După două percheziţii efectuate luni seară, Poliţia Prahova anunţă că a descoperit aproape o tonă de materiale pirotehnice deţinute şi depozitate ilegal de doi suspecţi din Ploieşti. Trei persoane au ajuns la audieri, iar anchetatorii au mai luat diverse înscrisuri şi un autoturism care ar fi fost folosit la contrabandă.
Mai multe drumuri județene din zona montană din Dâmbovița au fost închise circulației rutiere, din cauza condițiilor meteo. Problema este că multe persoane ignoră măsura și se aventurează pe aceste trasee. Numai în următoarele ore, câteva sute de turiști sunt așteptați să urce pe munte pentru a petrece Revelionul la unitățile de cazare din zonă.