Serviciul de Telecomunicații Speciale a lansat licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție în vederea realizării Centrului de Date Regional Sud Muntenia.
Proiectul, finanțat parțial din fonduri europene, este derulat în parteneriat cu consiliile județene din Prahova, Argeș, Călărași, Dâmbovița, Ialomița, Giurgiu și Teleorman.
Aproape 76.000 de elevi au fost înscriși în Prahova, la începutul anului școlar trecut, dar numai 94,11% dintre ei au promovat în luna iunie.
Aproape 4.500 de elevi, majoritatea din clasele gimnaziale, au rămas corigenți, repetenți sau cu situația neîncheiată.
În județ au fost consemnate și 11 cazuri în care s-a recurs la exmatriculare, potrivit datelor publicate în raportul anual al Inspectoratului Școlar Județean Prahova.
Polițiștii locali din Ploiești au desfășurat, la sfârșitul lunii octombrie, o acțiune pentru combaterea faptelor care afectează curățenia și ordinea publică.
În doar câteva zile, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 15.000 de lei, pentru abandonarea deșeurilor, staționarea pe zone verzi și alte încălcări ale regulamentului local.
Fiul avocatei și fostei membre PSD Laura Vicol a stârnit un val de reacții pe rețelele sociale după ce a postat, pe TikTok, un mesaj video către cei care-l critică, lăudându-se cu „geci de 5.000 de euro”.
Acțiunile de astăzi au loc în cadrul unei noi etape a operațiunii „Jupiter”, fiind derulate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române.