- Scris de Ioana POPA
Edita Valentina Catrinescu, de 16 ani, din Urlați, este căutată de polițiști după ce a plecat voluntar de la domiciliul din localitate și nu a mai revenit.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Învățământul românesc este, constant, ținta atacurilor, criticilor și, în cel mai fericit caz, sugestiilor de schimbare. Există, însă, an de an, câteva zile în care în centrul atenției nu mai sunt lipsurile, neajunsurile, problemele și ițele încâlcite ale sistemului, ci oamenii săi de top, elevi și dascăli, iar, din umbră, dar cu siguranță foarte-foarte mândri, părinții care au susținut, cum au putut mai bine, eforturile lor uriașe.
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avut de discutat astăzi, conform ordinii de zi publicate pe site-ul CSM, nota privind solicitarea de avizare a revocării domnului procuror Onea Lucian de la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti.
Iulian Bădescu, fost primar al Ploieștiului, a fost audiat, la Pachetul General, în dosarul care-l vizează pe fostul procuror DNA Ploiești Mircea Negulescu.
IJP Prahova a anunțat, marți dimineață, că ninge pe toate drumurile naționale din prahova, unde se acționează în continuu pentru deszăpezire. În zona montană, până miercuri, la ora 20.00, este valabil un cod galben de viscol, iar la noapte sun anunțate ninsori abundente.