- Scris de Irina Sima
Miercuri, în jurul orei 15, dispeceratul Poliției orașului Slănic a fost sesizat telefonic de o vânzătoare de la un magazin din localitate, asupra faptului că un bărbat ar fi înșelat-o cu suma de 150 lei, sub pretextul efectuării unor cumpărături, după care s-ar fi urcat într-un autoturism.
Cadavrul unei femei de aproximativ 40 de ani a fost găsit, joi dimineață, pe strada Poligonului din Ploiești. Femeia a fost descoperită de un om al străzii, care a alertat autoritățile. Victima prezenta o rană la nivelul gâtului.
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat că nu crede că liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a luat mită un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu, afirmând că este posibil „să fi fost o sponsorizare pentru partid", ceea ce este „altceva".
Magistrații Tribunalului Prahova au prelungit mandatul de arestare preventivă solicitat de procurori pe numele lui Cătălina Bădălău, tânărul care a înjunghiat o vânzătoare într-o cofetărie din zona Ploiești Nord.
Echipaje de urgență au ajuns, în jurul orelor 22.00, în Gara de Vest, unde un bărbat a fost descoperit spânzurat în trenul Mangalia-Oradea. Bărbatul ar avea vârsta de 52 de ani, fiind găsit spânzurat de mânerul geamului de la un vagon.
"Majestatea Sa Regina Ana a României a încetat din viaţă astăzi, luni, 1 august 2016, la ora 13.45, la Spitalul din Morges, în Elveţia. La căpătâiul Reginei au stat, până în ultima clipă, Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, Principesa Elena, Principesa Sofia şi Principesa Maria. Majestatea Sa Regele Mihai a venit la spital, alături de Regină, în fiecare zi din ultima săptămână. Cu o zi înainte, Regina Ana a primit ultimele sacramente de la părintele titular al Parohiei Catolice din oraşul Morges", anunţă într-un comunicat Casa Regală a României.
Daniel Petre, fostul șef al Finanțelor Prahova, trimis în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită, a fost achitat de prima instanță. Decizia nu este definitivă
Ploieșteanul Radu Adrian, fost angajat al SRI între 1998 și 2004, an în care a fost trecut în rezervă, a fost surprins în timp ce primea șpagă suma de 2.000 de lei de la un denunțător. Flagrantul a avut loc vineri seara, acțiunea fiind organizată de Direcția Generală Anticorupție Prahova, iar denunțătorul este directorul CSM Prahova, Cezar Stoichiciu.
Pe pagina de Facebook a Asociației pentru Protecția Comercianților Ploiești au fost publicate două filmări cu toaletele destinate comercianților din Halele Centrale Ploiești care se află într-o stare deplorabilă. Reprezentanții Halelor ar trebui să asigure aici condiții civilizate pentru comercianții care își vând marfa în Halele Centrale, unde plătesc chirie, însă totul este blocat din cauza lanțului birocratic interminabil al celor responsabili cu asigurarea mentenanței spațiului.