- Scris de Irina Sima
Pe 10 mai, cea mai importantă sărbătoare a monarhiei româneşti, Casa Majestăţii Sale organizează evenimente cu fast, la Castelul Peleş din Sinaia. La ora 18, Familia Regală va ieşi pe balconul castelului, pentru a saluta participanţii la sărbătoare, iar la sfârşit vor zbura 400 de porumbei albi.
Procurorii și polițiștii au descins, sâmbătă, la spitalul județean de urgență din Ploiești pentru a ridica documente privind contractele cu Hexi Pharma, firma acuzată că diluează antisepticele.
Până pe 29 aprilie, magazinele centrului comercial vor fi deschise în intervalul orar 09:00 - 23:00, iar hypermarketul Carrefour între 07:00 - 24:00.
Absolvenţii de liceu promoţia 2016 se pot prezenta pentru înregistrare ca persoane în căutarea unui loc de muncă, ca etapă prealabilă şi obligatorie pentru obţinerea indemnizaţiei de şomaj, în intervalul 4 iunie 2016 – 2 august 2016, se anunță într-un comunicat al AJOFM Prahova.
Sebastian Ghiţă, membru în comisia de control a activităţii SRI, l-a acuzat pe Georgian Pop, preşedintele Comisiei, că blochează audirea unor politicieni pentru că este prieten cu Valeriu Zgonea şi cu Mihai Tudose, oameni bănuiţi chiar de colegii lor din PSD că ar fi ofiţeri acoperiţi. În replică, Georgian Pop spune că Sebastian Ghiţă poate veni oricând la Comisie, dar să povestească în scris tot ce ştie, nu doar să dea declaraţii.
Peste 60.000 de lei au reușit să fure, cu ajutorul unor carduri clonate, trei bulgari care au dat atacul la ATM-urile unor bănci din Ploiești, exact la sfârșitul anului trecut, atunci când oamenii și-au primit salariile și primele de sărbători.
Meteorologii au emis o informare meteo de ploi, răcire şi precipitaţii mixte la munte, care va intra în vigoare duminică la ora 14.00 şi va fi valabilă până marţi, la ora 20.00.
Limitarea vitezei sub 50 de kilometri pe oră pentru autovehicule pe întreg parcursul localităţilor ar putea fi interzisă, potrivit unui proiect de lege depus la Senat de deputatul UDMR Marton Arpad.
Primarul interimar Cristian Ganea a fost atacat, ieri, în plină stradă în timp ce stătea de vorbă cu cetățenii orașului în zona Stadionului FC Petrolul. Potrivit martorilor, individul care l-a atacat pe Ganea este un interlop cunoscut în cartierul Mihai Bravu și se numește Robert Doloman zis "Chioru".