Categorie: Actual
- Scris de Nina RADU
- La Grădinița Licurici din Ploiești a fost lansat proiectul „Primii pași în educația rutieră”, o inițiativă prin care peste 1.000 de copii preșcolari, împreună cu părinții și cadrele didactice, vor învăța regulile de bază ale circulației.
- Programul, sprijinit financiar de Primăria Ploiești, își propune să formeze comportamente responsabile în trafic încă de la cele mai fragede vârste.