- Scris de Irina Sima
Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Ploieşti au destructurat o grupare infracţională specializată în trafic de minori. / 15 persoane au fost conduse la audieri.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică împreună cu reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului au desfășurat, începând cu data de 11 martie 2015, o serie de acțiuni comune pentru combaterea faptelor de cerșetorie săvârșite de minori pe raza municipiului Ploiești. În acest sens au fost organizate verificări în zona intersecțiilor, în parcările principalelor supermarketuri și în zonele aglomerate ale orașului, se anunță într-un comunicat trimis presei.
Surse judiciare au declarat pentru jurnaliștii observatorulph.ro că instanţa a aprobat o confruntare între Iulian Bădescu, fostul primar al Ploieştiului şi denunţătorul său, Daniel Capră, finanţatorul Petrolului.
Update 17.36: Ionuț Ionescu a fost reținut pentru 24 de ore. Ionescu este acuzat de luare de mită.
14.19: Ionuț Ionescu este audiat la DNA Ploiești în dosarul fraudării fondurilor europene de la Hidroprahova, dosar în care este implicat și cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herțanu. Ionescu a fost manager de proiect în cadrul unității de implementare a fondurilor europene pe canalizări din cadrul Hidro Prahova. Ionuț Ionescu este consilier local în cadrul CL Ploiești din partea PNL. Acesta a ocupat, în trecut, funcția de director la fostul ADPP Ploiești (SGU), în mandatul primarului Emil Calotă și cea de City manager al municipiului.
Începând cu data de 10 martie 2015, Ploieștiul a rămas fără primar, odată cu demisia lui Iulian Bădescu, anunțată printr-unul dintre avocații acestuia. Totodată, fostul edil rămâne în starea de arest preventiv, după ce magistrații Curții de Apel Ploiești au respins contestația acestuia la măsura hotărâtă asupra sa de către Tribunalul Prahova.
Judecătorii Tribunalului Prahova au decis să aprobe cererea DNA în ceea ce îl privește pe primarul Ploieștiului, Iulian Bădescu, hotărând menținerea acestuia în arest preventiv pentru 30 de zile în dosarul în care edilul este acuzat de luare de mită și abuz în serviciu.
BCR
Clienţii BCR care au dat banca în judecată sau au reclamat-o la protecţia consumatorilor au vizat în special clauza referitoare la modul de calcul al dobânzii. BCR utiliza înainte de 2010 o dobândă introductivă fixă în primul an, urmată de o dobândă internă la care adăuga o marjă de 1,5-2% în cazul creditelor ipotecare. După primul an de credit ratele clienţilor creşteau semnificativ şi continuau să crească pe măsură ce banca majora dobânda de referinţă. Faptul că aceasta nu era definită în contract a făcut ca unele instanţe să o declare ca abuzivă şi fie să o asimileze Euribor şi să o reducă în consecinţă, fie chiar să o elimine. Clienţii au mai reclamat şi diferite comisioane.
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi seara, la postul de televiziune România TV, că ideea că ANAF nu este performant în recuperarea prejudiciilor, invocată la ultimul bilanţ al DNA, a fost „o mică păcăleală", el arătând că este nevoie de hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Reprezentanții DNA au reacționat la aceste declarații, apreciind că Ponta pune la îndoială datele prezentate la bilanțul instituției.