- Scris de Paul Dumitrescu
Ministrul Educației și Cercetării Științifice, Sorin Cîmpeanu, a declarat, marți, că pe 9 februarie va fi lansat anunțul public pentru concursurile de ocupare a posturilor de inspectori școlari generali, apoi pentru celelalte posturi din sistem.
Directorul interimar al SRI Florian Coldea va fi audiat în 9 februarie, la ora 10.00, de Comisia parlamentară de control al SRI, printre temele discuţiilor aflându-se acuzaţiile Elenei Udrea şi situaţia generată de demisia lui George Maior de la conducerea serviciului. Mai mulți parlamentari PNL au cerut ca Sebastian Ghiță, membru al comisiei, să nu participe la audieri.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe celor de corupţie efectuează acte de urmărire penală faţă de șapte persoane, suspectate de săvârșirea unor fapte de corupție în legătură cu organizarea şi finanţarea unei gale internaționale de box profesionist.
Comisia juridică a Senatului a încuviințat solicitările procurorilor DNA şi DIICOT de urmărire penală în cazul senatorilor Ion Ariton şi Varujan Vosganian.
Profesorul Daniel Ionaşcu de la Liceul Tehnologic „1 Mai" din Ploieşti este cercetat penal sub control judiciar, fiind acuzat că ar fi luat mită de la elevi timp de cinci ani. Cadrul didactic cerea țigări, băuturi alcoolice sau telefoane mobile pentru a nu-i lăsa pe elevi corijenți sau chiar repetenți.
Procurorii DNA au cerut, marţi, aviz de la Senat pentru arestarea preventivă şi trimiterea în judecată a lui Toni Greblă, judecător la Curtea Constituţională, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie.
În perioada 2 - 27 februarie, șase studenți (două fete și patru băieți) din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza", specialitatea Jandarmi, vor desfășura stagiul de practică la Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova.
Evaluarea Naţională 2015 aduce mai multe noţiuni noi pentru elevii de clasa a VIII-a. Anul acesta, copiii vor avea de învățat mai multă materie la cele două probe de examen, Limba română și Matematică.
Curtea de Apel Ploieşti, care a rejudecat, la solicitarea instanţei supreme, dosarul de contopire a pedepselor la care a fost condamnat Omar Hayssam, a menţinut pedeapsa finală de 23 de ani şi 4 luni dată iniţial, magistraţii explicând că aceasta este mai mică decât cea aplicată în baza vechii legi. titrează Mediafax.