- Scris de Paul Dumitrescu
Guvernul intenționează introducerea impozitării progresive a salariilor, cu 8%, 12% și 16%, asumată în strategia fiscal-bugetară 2014-2016. Cotele ar urma să fie aplicate pe grile de venit, însă în propunerea Guvernului nu se regăsesc aceste grile.
Doi lucrători care desfășurau o operațiune de spălare a unei conducte de proces s-au intoxicat cu gaze. Cei doi muncitori au ajuns la spital, unul dintre ei aflându-se în comă.
Mircea Cosma, președintele CJ Prahova, a fost transportat, sub escortă, la unitatea de primiri urgențe a Spitalului județean Ploiești, de unde a fost preluat pentru internare în cadrul secției de Cardiologie a unității medicale.
După ce Ministerul Sănătății a confirmat decesul, ân acest an, a două persoane nevaccinate antigripal din cauza virusului A H1N1, al gripei porcine, așa cum este el cunoscut, și a încheiat campania de vaccinare antigripală pentru sezonul 2013-2014, Ministerul Afacerilor Externe a emis ieri o atenționare de călătorie în Egipt, menită să aducă în atenţia românilor pericolul infectării cu virusul cu potențial letal al gripei porcine, A H1N1. Se pare că, în această țară, epidemia capătă, pe zi ce trece, proporții îngrijorătoare.
Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților a aprobat, marți, proiectul de lege inițiat de senatorul PSD Gabriela Firea privind acordarea, pentru părinți, a unei zile libere pe an pentru îngrijirea sănătății copilului. Deputaţii au stabilit că această zi nu va fi plătită.
Pentru campania de imunizare antigripală din sezonul 2013-2014, Ministerul Sănătății a comandat 600.000 de doze de vaccin antigripal olandez și 400.000 de doze de vaccin de la Institutul Cantacuzino.
Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Biroul Urmăriri al IPJ Prahova au reținut, luni, un tânăr ploieștean urmărit internațional pentru trafic de droguri.
Munca la birou are efecte nocive asupra sănătății, efecte accentuate prin anumite obiceiuri create numai atunci când stai peste jumătate de zi pe scaun, în faţa calculatorului sau a actelor.