- Scris de Ioana Rădulescu
- Echipaje SMURD și de la Ambulanță au intervenit, marți după-amiază, după apelul la 112, efectuat în momentul în care omului de afaceri i s-ar fi făcut rău într-un restaurant din județul Brașov.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
• La acest moment, polițiștii rutieri prahoveni monitorizează starea de viabilitate a drumurilor în vederea acționării imediate în caz de nevoie și pentru asigurarea unui trafic în siguranță, iar pe drumurile din județul Prahova, unde situația o impune, se acționează cu utilaje de deszăpezire.
• Potrivit legii, constituie contravenție conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă.
• Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a admis, luni, sesizarea Avocatului Poporului, în sensul că amenda contravenţională se execută prin intermediul executorilor fiscali şi nu prin cel al executorilor judecătoreşti, se arată într-o informare a Instanței Supreme.