MAI a lansat un apel către turiștii aflați în aceste zile pe litoral, după incidentele mortale petrecute luni, în care patru persoane și-au pierdut viața.
Timp de încă două zile, la mare va fi vânt puternic și se vor forma valuri mari, favorizând apariția curenților ucigași care pot trage în larg și înotători experimentați.
Cu două zile înainte de startul probelor scrise la a doua sesiune a Bacalaureatului 2023, Ministerul Educației anunță că generalizează procesul de evaluare digitalizată.
Toate lucrările scrise vor fi scanate în sala de examen, încărcate într-o platformă și secretizate automat, iar apoi corectate de profesorii desemnați, din alte județe decât cele în care au fost predate.
Polițiștii rutieri din Prahova care au acționat în zona orașului Comarnic au deschis, de ieri dimineață, două dosare penale, pentru șoferi care ar fi condus sub influența substanțelor psihoactive.
50 de copii, dintr-un grup de 200 aflat în tabără la Bran, au acuzat stări de rău după ce au mâncat micul dejun la un hotel de patru stele din Bran, unde erau cazați.
Cel puțin doi dintre aceștia ar fi ajuns la spital.
Copiii se aflau în tabără, iar părinții i-au luat acasă de urgență, în urma incidentului.
Este al doilea caz cu mai multe persoane care s-au îmbolnăvit în aceste condiții, în ultima săptămână, după cel înregistrat zilele trecute la Sinaia.