Obligația de a raporta toate facturile electronice în sistemul e-Factura, în relația business to business (B2B), urmează să se aplice din ianuarie 2024.
Guvernul a aprobat, în ședința de marți, modificarea unor acte normative în domeniul sănătății.
Noutățile se referă la persoanele care își desfășoară activitatea la mai mulți angajatori.
De asemenea, au fost aduse modificări și Legii sănătății, cu privire la medicamentele imunologice, regimul îngrijirilor paliative la domiciliu, serviciile de prevenție și Dosarul Electronic.
Proiectul retragerii titlului de cetățean de onoare acordat lui Sebastian Ghiță a provocat un adevărat scandal în ședința de marți a Consiliului Local Ploiești.
Sebastian Ghiță a primit titlul de cetățean de onoare al Ploieștiului în anul 2005.
ANM a emis o nouă avertizare meteo pentru zona montană, vizând în special Carpații Meridionali și de Curbură.
Totodată, meteorologii anunță că, spre finalul acestei săptămâni, temperaturile vor fi foarte mici, iar pe timp de zi maximele abia dacă vor ajunge la 1-2 grade.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au depistat, la scurt timp, autoturismul în cauză, stabilindu-se că persoana bănuită de comiterea faptei are vârsta de 26 de ani, din municipiu.
Surse apropiate anchetei au declarat pentru Actualitatea Prahoveană că furtul s-a petrecut în benzinăria OMV Ploiești Vest.
Prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, românii beneficiază de o mai bună alimentare cu apă, ținta ce urmează să fie atinsă la finalul acestui an fiind de 1,8 milioane de persoane sprijinite.
Deși procentul populaţiei cu acces la facilitaţi de alimentare cu apă, canalizare şi staţii de epurare conforme a crescut semnificativ în ultimii ani, încă este nevoie de investiții.