Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

concurs hidro prahova sinaia
Categorie: Administraţie
  • Specialiștii din opt companii de apă au lucrat împreună, timp de două zile, la Sinaia, pentru o provocare comună: reducerea pierderilor din rețele.
  • Mai mult decât o competiție în cadrul căreia echipele au apelat la cele mai bune strategii pentru îndeplinirea misiunii, concursul a fost și un excelent schimb de experiență.
  • „Pentru Hidro Prahova, această experiență este importantă tocmai pentru că putem lua ceea ce este relevant pentru noi și să transformăm experiența acumulată la Sinaia în soluții aplicabile în activitatea de zi cu zi”, a subliniat directorul companiei, Andrei Bontic.

Concursul Regional de Detecție a Pierderilor de Apă, organizat de Hidro Prahova în perioada 30 septembrie - 1 octombrie, a fost un eveniment dedicat identificării și localizării pierderilor, utilizării tehnologiilor de profil și schimbului de experiență între specialiști din sectorul apei. Opt echipe de specialiști din cadrul unor operatori regionali de apă din România au participat la probe practice în teren, workshopuri și sesiuni de lucru dedicate metodelor și tehnologiilor prin care pierderile din rețele pot fi identificate mai rapid și mai precis.

Pentru Hidro Prahova, organizarea acestei competiții a avut o semnificație aparte. „Reducerea pierderilor de apă reprezintă una dintre prioritățile societății, iar abordarea acestei probleme presupune intervenții pe mai multe direcții: monitorizarea rețelelor, utilizarea tehnologiilor disponibile, dezvoltarea competențelor specialiștilor și intervenții cât mai bine țintite asupra infrastructurii. Concursul de la Sinaia a fost gândit ca un demers concret în această direcție. Dincolo de componenta competițională, evenimentul a oferit specialiștilor Hidro Prahova posibilitatea de a vedea direct metode de lucru utilizate de alți operatori, de a testa tehnologii și de a compara experiențe din sisteme de apă diferite”, au transmis reprezentanții companiei.

„Reducerea pierderilor de apă este o prioritate pentru Hidro Prahova și știm că este o problemă complexă, care nu poate fi rezolvată printr-o singură măsură. Avem nevoie de specialiști bine pregătiți, de tehnologie, de monitorizare și, în același timp, de intervenții cât mai bine direcționate. Concursul de la Sinaia ne-a oferit posibilitatea să punem aceste lucruri în practică și, foarte important, să învățăm din experiența celorlalți operatori. Pentru noi, acesta este unul dintre rezultatele importante ale evenimentului”, a declarat Andrei Bontic, directorul general al societății.

„Miza este cât se poate de concretă. Hidro Prahova are încă pierderi importante în rețea, iar reducerea lor trebuie să devină o prioritate susținută prin măsurători corecte, intervenții rapide, tehnologie și oameni bine pregătiți. Mi-aș dori ca experiența acumulată în aceste zile la Sinaia să nu rămână la nivelul unei competiții. Vreau să vedem metodele care au dat cele mai bune rezultate aplicate și în teren, în Prahova”, a spus și președintele CJ prahova, Virgiliu Nanu.

Probe de detecție a pierderilor de apă și schimb de experiență

La competiție au participat echipele Apa Canal 2000 Pitești, Aquaserv Târgu Mureș, Compania de Apă Arieș, Compania de Apă Buzău, Compania de Apă Oltenia, Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița, CRAB Bacău și RAJA Constanța.

În prima zi, concurenții s-au întrecut în probe practice de detecție a pierderilor. În teren, echipele și-au pus la încercare experiența, precizia și capacitatea de a utiliza echipamente și tehnologii specifice pentru identificarea și localizarea pierderilor. Formatul probelor a urmărit cât mai mult realitatea din activitatea de zi cu zi a operatorilor, unde identificarea cât mai rapidă și precisă a unei pierderi poate contribui la reducerea timpului de intervenție și a cantității de apă pierdute.

A doua zi a fost dedicată Workshopului de Management al Pierderilor de Apă, construit în jurul schimbului direct de experiență între specialiști. Discuțiile au abordat teme cu aplicabilitate directă în activitatea operatorilor: planificarea rețelelor de loggeri acustici, managementul debitului și al presiunii, detecția și corelarea pierderilor, remedierea acestora în teren și monitorizarea conductelor magistrale. Schimbul de experiență a permis compararea unor metode de lucru diferite și discutarea situațiilor întâlnite în teren, dar și a modului în care tehnologia poate susține identificarea mai rapidă a pierderilor și luarea unor decizii mai bine fundamentate.

„Am gândit ca acest concurs să fie mai mult decât o competiție. Am vrut să aducem la aceeași masă specialiști care se confruntă cu probleme similare și să creăm un cadru în care să poată împărtăși ceea ce funcționează în propriile sisteme. Pentru Hidro Prahova, această experiență este importantă tocmai pentru că putem lua ceea ce este relevant pentru noi și să transformăm experiența acumulată la Sinaia în soluții aplicabile în activitatea de zi cu zi”, a mai declarat Andrei Bontic, directorul general al Hidro Prahova.

Citiți și: Ce este o avarie? Hidro Prahova explică etapele intervenției în astfel de situații

În urma rezultatelor după cele două zile de probe, lucru în teren și schimb de experiență, Compania de Apă Buzău a ocupat primul loc, urmată de Compania de Apă Oltenia - pe locul al doilea, iar RAJA Constanța - pe locul al treilea. Câștigătorii au fost premiați în cadrul unei festivități la care au fost prezenți reprezentanți ai companiilor partenere, alături de conducerea Hidro Prahova, preșdintele CJ Prahova, Virgiliu Nanu, și primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea.

„Evenimentul a arătat că, dincolo de diferențele dintre rețele și de particularitățile fiecărui operator, există provocări comune și există valoare în schimbul direct de experiență între profesioniști. Pentru Hidro Prahova, acesta este unul dintre mesajele importante ale întâlnirii de la Sinaia: atunci când vorbim despre reducerea pierderilor de apă, soluțiile încep cu capacitatea de a identifica mai bine problema, de a folosi eficient tehnologia și de a învăța unii de la ceilalți”, au subliniat reprezentanții operatorului de apă și canalizare din Prahova.

Concursul Regional de Detecție a Pierderilor de Apă a fost organizat de HIDRO PRAHOVA S.A., cu sprijinul Klarwin și AMP Group.

Back To Top