- Scris de Elena CIOBANU
• În perioada 20-22 martie, Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” din Ploiești se află în sărbătoare.
• Zilele Bibliotecii marchează 104 de ani de de existență a instituției, prin conferințe, lansări de carte și concursuri.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
• Filozof și istoric al religiilor, Mircea Eliade a fost un scriitor român cu o pasiune desăvârșită pentru scris încă de la vârste fragede, preocupat de studiul limbilor străine, științele naturii, ocultism și antropologie.
• Astăzi se împlinesc 118 ani de la nașterea sa.
• Parcul Regal Săvârșin va traversa, în lunile martie și aprilie, un amplu proces de reparații, plantări de arbori și de arbuști, însămânțări în grădina de zarzavaturi, în aceeași perioadă urmând a fi curățate și puse în ordine grădinile și traseele accesibile publicului.
• În ultimele zile ale lunii aprilie, vor avea loc la Săvârșin ediția a treia a festivalului tradițiilor populare „Suflet de România” și deschiderea Domeniului Regal pentru public.
• Succesorul lui Dalai Lama se va naște în afara Chinei, spune liderul spiritual al budismului tibetan în noua sa carte, „Voice for the Voiceless” („Voce pentru cei fără voce”), ridicând miza în disputa cu Beijingul privind controlul regiunii himalayene din care a fugit acum peste 60 de ani, consemnează marți agenția Reuters.
• China îl consideră „separatist” pe Dalai Lama, care a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 1989 pentru menținerea vie a cauzei tibetane.
• O minunată seară cu muzică de Rahmaninov și Șostakovici ne așteaptă joi, la Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești.
• Concertul simfonic de excepție aduce pe scena Sălii „Ion Baciu” compoziții ale unor reprezentați de seamă ai culturii muzicale de la începutul secolului al XX-lea.
• Biblioteca Metropolitană din București, filiala Dimitrie Cantemir, a devenit prima din țară care a lansat o secțiune dedicată literaturii nepaleze.
• Inițiativa vine în contextul în care o treime din totalul angajaților din state non-UE provin din Nepal, iar inițiatorii văd decizia ca pe „un demers normal într-o democrație, care arată respect pentru toată lumea care e la tine în țară”.
• Teatrul „Toma Caragiu” ne-a pregătit o săptămână energizantă, cu proiecția celui mai premiat film al momentului, „Enescu, jupuit de viu”, dar și cu mult umor plin reflecții subtile ale prezentului.
• Cei mai mici spectatori se vor bucura de o călătorie fascinantă pe tărâmuri fantastice.
• Ziua deținuților politici anticomuniști din perioada 1944-1989 este marcată în fiecare an la data de 9 martie.
• Această zi este dedicată celor ce au luptat, cei mai mulți până la moarte, împotriva instaurării în România a unui regim politic totalitar și agresiv anticreștin.
• Tradiții și obiceiuri de Mucenici. Biserica Ortodoxă sărbătorește în data de 9 martie pe cei 40 de Mucenici, soldați uciși în Sevastia în vremea împăratului Licinius.
• Pe 9 martie, în credința populară, odată cu ziua Mucenicilor, se spune că se deschid porțile Raiului și mormintele, iar gospodinele obișnuiesc să pregătească bucate alese, de unde nu lipsesc colacii numiți Mucenici.