- Scris de Irina Sima
Teatrul Toma Caragiu în parteneriat cu Ambasada SUA la București invită publicul joi, 9 iunie, de la ora 19.00, la spectacolul extraordinar al trupei americane VOCAL TRASH.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Cântăreţul american Prince a murit, la vârsta de 57 de ani, anunţă surse citate de site-ul american TMZ. Prince s-a făcut remarcat în Minneapolis (statul Minnesota), la sfârşitul anilor 1970, abordând un stil original care combină influenţele funk, rock şi pop. Albumul său din 1980, "Dirty Mind", i-a adus aprecierea din partea publicului, iar albumul "1999", lansat doi ani mai târziu, a avut un succes răsunător.
Prince Rogers Nelson a fost găsit mort în studioul său de înregistrări, situat în curtea reşedinţei sale din Paisley Park, Minnesota.
Pe 18 aprilie, violonistul Răzvan Stoica, împreună cu sora lui, Andreea, la pian, vor concerta la Ateneul Român. Scopul concertului este de a strânge fonduri pentru susținerea proiectului "Adoptă o Casă la Roșia Montană", în cadrul căruia, cu ajutorul voluntarilor sunt restaurate clădiri din localitate și integrate într-o utilizare comunitară – a localnicilor care le dețin, dar și a celor care vin la Roșia Montană - detalii despre proiect.
Joi, 31 martie 2016, în ultima zi a Festivalului Internaţional de Poezie „Nichita Stănescu" – ediţia a XXVIII – a, la Muzeul Memorial „Nichita Stănescu" a avut loc festivitatea de decernare a premiilor festivalului. Ediţia aceasta, Consiliul Judeţean a decernat Marele Premiu „Nichita Stănescu" poetei Carolina Ilica şi Premiul pentru promovarea operei lui Nichita Stănescu traducătorului sârb Dejan Mastilovic. Premiile au fost înmânate de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Andrei Toader.
Ana Blandiana a câştigat marele premiu al competiţiei "Poetul European al Libertăţii" cu volumul "Patria mea A4", care a apărut în traducere Joannei Kornaś-Warwas în limba poloneză, în luna ianuarie 2016, premiul fiind acordat şi traducătoarei, conform regulamentului.
Ministrul Culturii a anunţat, miercuri,că proprietarii sculpturii lui Brâncuşi,"Cuminţenia Pământului", au acceptat oferta de achiziţie de 11 milioane de euro propusă de comisia de negociere mandatată de Guvern, Executivul plătind jumătate din sumă, restul, MC prin subscripţie publică naţională.
Concertul pe care Metallica îl va susține în San Francisco, înainte de Super Bowl, va putea fi urmărit online gratuit. Show-ul va fi transmis live pe site-ul formației, titrează portalul infomusic.ro
Legendarul David Bowie a murit duminică şi a fost nevoie doar de câteva minute după anunţul morţii sale pentru ca reprezentanţii industriei muzicale, vedete de la Hollywood, dar şi politicieni de marcă să ia cu asalt reţelele de socializare pentru a-şi exprima regretul faţă de decesul starului.