- Scris de Ioana POPA
Trei grupuri de turiști au cerut, sâmbătă seară, ajutorul jandarmilor și al salvamontiștilor, pentru că nu au mai putut coborî de pe munte.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Bicicliștii din județ sunt în atenția polițiștilor care, joi după-amiază, au organizat o acțiune de amploare, în 25 de localități, în special din mediul rural, pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care este implicată această categorie de participanți la trafic.
Ministerul Educației a stabilit calendarul Bacalaureatului și al Evaluării Naționale, dar și pe cel al admiterii la liceu, pentru anul școlar 2018 - 2019. În ceea ce privește examenul pe care îl vor avea de susținut absolvenții claselor a XII-a și a XIII-a, acesta va suferi câteva schimbări, comparativ cu acest an.
Căruțele de pe străzile Ploieștiului sunt nimica toată pe lângă turmele de animale pe care șoferii le pot întâlni chiar și pe drumurile naționale. Doar ne aflăm în țara în care ușii ajung nestingheriți până pe autostradă. Prin urmare, oricât de bizar ar părea, accidentul cu 26 de "victime", oi dintr-o turmă care traversa șoseaua, este un fapt cât se poate de real.