- Scris de Ioana POPA
Bicicliștii din județ sunt în atenția polițiștilor care, joi după-amiază, au organizat o acțiune de amploare, în 25 de localități, în special din mediul rural, pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care este implicată această categorie de participanți la trafic.
Conducerea ANAF a lansat un avertisment privind SMS-uri transmise în numele instituției, fără legătură, de fapt,cu activitatea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Tinerii prahoveni care au obținut media 10, în această vară, la examenele naționale, au fost invitați să participe, joi, la evenimentul organizat în cinstea lor de Inspectoratul Școlar Județean Prahova.
Căruțele de pe străzile Ploieștiului sunt nimica toată pe lângă turmele de animale pe care șoferii le pot întâlni chiar și pe drumurile naționale. Doar ne aflăm în țara în care ușii ajung nestingheriți până pe autostradă. Prin urmare, oricât de bizar ar părea, accidentul cu 26 de "victime", oi dintr-o turmă care traversa șoseaua, este un fapt cât se poate de real.
Jandarmii montani din cadrul Detașamentului Sinaia au intervenit în Bucegi, joi seară, pentru recuperarea a patru bucureșteni care nu au mai avut curaj să inainteze pe traseu, după ce s-au întâlnit cu un urs.
Un echipaj al IJJ Prahova a surprins în flagrant, miercuri după-amiază, într-un loc public din Ploiești, un tânăr care se droga.
S.C. CORAL IMPEX S.R.L., cu sediul social în Mun. Ploieşti, Str. Penes Curcanul, nr. 8, bl. 151C, ap. 10, reprezentată prin Director General Badea Alexandru, va aduce la cunoştinţă că în perioada 03 – 15 septembrie 2018 se vor efectua servicii de dezinsecţie pe suprafaţa domeniului public al Municipiului Ploieşti, în baza Contractului Subsecvent nr. 14607/13.07.2018 încheiat între Municipiul Ploieşti şi S.C. CORAL IMPEX S.R.L.
Intervenția la o solicitare venită către pompieri, pentru deblocarea ușii unei locuințe, la Ploiești, s-a încheiat tragic.