- Scris de Cristina Marinescu
Niciun funcționar din cadrul ANAF - Direcția Prahova nu lucrează, luni dimineață. Cei 3.300 de salariați ai regionalei care include șapte județe (Argeș, Dâmbovița, Prahova, Ialomița, Teleorman, Giurgiu și Călărași) s-au alăturat protestului spontan declanșat la nivel național, din cauza proiectului legii salarizării.
Ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane și procurorii DIICOT Ploiești au bifat reușita unei operațiuni internaționale realizate în colaborare cu autoritățile din Marea Britanie și cu sprijinul EUROJUST şi EUROPOL.
Anunț bombă al Consiliului Concurenței, care a dezvăluit că anchetează o posibilă înțelegere tip cartel a medicilor de familie. Aceștia ar fi recurs la o asemenea metodă pentru a menține, la un nivel ridicat, tarifele pe care le percep de la pacienți pentru serviciile nedecontate de Casa de Asigurări de Sănătate.
Autorităţile au finalizat programul pentru Zilele Ploieştiului, care vor avea loc la finalul săptămânii viitoare. Între 19 şi 21 mai, pe scenă vor urca mai mulţi cântăreţi cunoscuţi în peisajul muzical autohton, dar şi elevi din Ploieşti şi artiştii Teatrului "Toma Caragiu" şi Filarmonicii "Paul Constantinescu".
Activitatea de salubritate este din nou în impas în Prahova, în aproape jumătate dintre localităţile judeţului, după ce şi în această primăvară au existat probleme la ridicarea gunoaielor. La fel ca şi atunci, problema este generată de neînţelegerile contractuale dintre operatorul de salubritate, Rosal, şi firma care deţine rampa de deşeuri de la Boldeşti Scăeni, Vitalia.
Furtuni și căderi abundente de precipitații! Din păcate, asta ne rezervă vremea și în weekend-ul care urmează, potrivit informării meteo emise vineri de Administrația Națională de Meteorologie.
Sindicaliștii din cadrul Gărzii de Mediu au suspendat, temporar, greva generală, pentru a da o șansă negoicerilor începute miercuri la Ministerul Muncii. Protestul este suspendat la o zi după declanșarea grevei pe termen nelimitat.
Călătorii care nu-și cumpără bilet nu vor mai fi tolerați în trenurile CFR Călători. Compania și Direcția de Poliție Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române colaborează pentru asigurarea unui nou serviciu, paza în trenuri.
Un TIR încărcat cu mâncare pentru câini s-a răsturnat, joi dimineață, pe Drumul Național 1, în dreptul localității prahovene Băicoi.