- Scris de Cristina Marinescu
La aproape un an după expirarea termenului la care lucrările ar fi trebuit încheiate, noul sediu al Teatrului de Păpuși "Ciufulici" este gata, iar duminică trupa sa va da prima reprezentație în casă nouă.
Anunțul oficial a fost făcut de conducerea instituției, care promite, cu acest prilej, și surprize pentru micii spectatori. Aceștia vor avea ocazia să întâlnească personaje îndrăgite din spectacolele Teatrului pentru Copii, dar şi impresionante statui vivante. Motanul încălţat, Căpcăunul, Piratul Picior de Lemn, ajutorul temutului Căpitan Hook, Zâna cea Bună şi Zâna de la Răsărit sunt doar câţiva dintre eroii de poveste care îi vor aştepta pe cei mici, la teatru, în noul sediu de pe Bulevardul Independenței. Iar copiii care se vor întrece în imaginație, în concursul "Desenează-l pe Ciufulici", au șansa să câștige premiul pentru cea frumoasă lucrare: un abonament de intrare la spectacole, valabil tot anul 2017.
În prima zi lucrătoare din clădirea nouă a Teatrului de Păpuși din Ploiești sunt programate două reprezentații ale spectacolului "Lampa lui Aladin", care vor avea loc de la ora 10.30 și de la ora 12.00.
Teatrul de Păpuși se mută în sfârșit în sediu propriu, adecvat, pe Bulevardul Independenței, după ce clădirea în care funcționa, din vecinătatea Hotelului Prahova, a fost retrocedată în 2010, devenind între timp berărie. În ultimii ani, spectacolele au fost găzduite la Cercul Militar sau, mai rar, la Teatrul "Toma Caragiu".
Noul sediu a fost amenajat cu ajutorul unei donații de 300.000 de dolari din partea Fundației Timken, dar lucrările au durat cu aproape un an mai mult decât fusese planificat conform contractului încheiat în 2014.
Producătorii de medicamente generice au lansat, miercuri, un avertisment pe fondul creşterii taxei clawback, la un nivel "nesustenabil" pentru această categorie.
Luni, 1 mai, începând cu orele 13, în zona stațiunilor montane de pe Valea Prahovei circulația a fost îngreunată în special pe sensul Brașov-București. Autoritățile au sfătuit șoferii să folosească ruta DN1A (Săcele-Cheia-Ploiești), turiștii care s-au întors din zona Bran-Moeciu fiind rugați să folosească ruta DN73 Bran-Câmpulung-Pitești-A1-Pitești-București.
Miercuri seară, în jurul orei 19.00, două autoturisme s-au lovit pe strada Mihai Bravu din Ploiești. Potrivit primelor informații furnizate de Poliție, o persoană a fost rănită în evenimentul rutier. La fața locului au ajuns echipaje ale Poliției și ale Serviciului de Ambulanță Prahova.
Trei mașini au fost implicate într-un accident rutier petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică în intersecția dintre Șoseaua Nordului și Bulevardul Republicii din Ploiești. Din primele informații ale Poliției, este vorba despre un caz de neacordare de prioritate. Două persoane au fost rănite în urma evenimentului rutier petrecut în jurul orei 01.00.
Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstîrnac, declară că, potrivit EUROSTAT, anul trecut s-au născut mai mulți copii români în diaspora decât în țară, fiind pentru prima dată când se întâmplă acest lucru.
Un bărbat în vârstă de 38 de ani a ajuns în stare critică la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, după ce a fost înjunghiat de două ori pe o stradă din Ploiești. Victima a fost ridicată de ambulanță de pe strada Mircea cel Bătrân, zona cartierului Mihai Bravu - Dorobanți.
Un bărbat de 42 de ani a murit electrocutat în ziua de luni, 1 mai, în timp ce se afla la pescuit, în zona satului Trestienii de Sus din comuna prahoveană Dumbrava. Din primele cercetări reiese că acesta ar fi agățat cu undița firele de înaltă tensiune ale rețelei electrice. La fața locului a fost chemat și un elicopter SMURD, însă în ciuda eforturilor depuse de echipajele de urgență sosite bărbatul a intrat în stop cardio-respirator și a decedat.