- Scris de Irina Sima
Ion Iliescu a fost citat şi s-a prezentat la sediul Parchetul General, la începutul săptămânii, pentru a fi audiat în calitate de suspect în dosarul Mineriadei din iunie 1990, dosar în care este urmărit penal pentru infracţiuni contra umanităţii, au declarat surse judiciare pentru portalul de știri MEDIAFAX.
Procurorii DNA Braşov l-au trimis joi în judecată pe şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, în dosarul retrocedării ilegale a Pădurii Snagov şi a Fermei regale Băneasa.
În data de 6 iulie, polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, împreună cu procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, efectuează 36 de percheziții la domiciliile unor persoane și sediile unor societăți comerciale bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani.
Am vorbit cu reprezentanții SC CONSTRUCȚII ERBAȘU SA despre ce NU are Parcul Municipal Vest, un proiect european menit să îmbunătățească calitatea vieții din orașul ăsta gri și poluat în care trăim. Unul dintre responsabilii din cadrul acestei megasocietăți detașat la Ploiești să se ocupe de la început de proiect mi-a explicat, de la cap la coadă, versiunea constructorului despre parc și ce se poate întâmpla cu el, dacă e administrat la fel de prost ca și până acum.
Adrian Dobre, primarul Ploieștiului, a descoperit la ultimul control efectuat pe șantierul de la pasajul suprateran din zona de vest a municipiului că anumite elemente ale proiectului au fost modificate, astfel că structura grinzilor este diferită de cea prevăzută inițial în proiect.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului SECU OVIDIU, administrator în fapt al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea, infracțiunilor de: complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
Ministerul Educaţiei a anunţat că după contestaţiile din 5 iulie 111.598 candidaţi (75,1%) au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, 37.050 candidaţi (24,9%) nu au promovat examenul iar 253 de elevi au obţinut media 10.
În Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali vor fi înnorări temporare şi local averse şi descărcări electrice.
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins prelungirea mandatului de arestare pentru Viorel Dosaru, Liviu Tudose și Constantin Ispas cu încă 30 de zile, cei trei fiind plasați sub control judiciar. În ceea ce-l privește pe Aurelian Mihăilă, fot procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, acestuia i s-a anulat controlul judiciar. Sebastian Ghiță rămâne sub control judiciar în același doar. Sentința este definitivă.